Un review Romanesc despre acest joc minunat
Jocul asta este un blestem. Si daca nu v-ati prins, nu vreau sa spun ca ar fi un joc prost, sau slab. Dimpotriva, este prea bun. Este atat de bine realizat ca ma gasesc adeseori plimbandu-ma prin oras doar-doar oi gasi un side-quest sa ma duc sa il fac sa ma distrez. Atmosfera este exceptionala, naratia facandu-si treaba de a ne transpune in lumea Sigil cu o maiestrie exceptionala. Descrierile locatiilor si personajelor sunt detaliate pana la extrem iar atentia la detaliu persista in toate aspectele jocului.
Personajele sunt exceptionale. Toate! NPC-urile (cele numite cel putin) sunt unice. Fiecare are ceva unic de zis(nu factual, dar nu vei gasi aceleasi linii de text la doua personaje cu nume diferite decat daca fac parte din aceeasi factiune, caz in care este absolut justificat avand in vedere dogmele prezente) si fiecare are propria sa personalitate (in cazul unor NPC-uri ce apartin de anumite factiuni se poate vedea cum se indoiesc de idealurile factiunilor respective ducand la adevarate crize de credinta). Personajele recrutabile sunt si mai interesante, fiecare avand personalitati distincte desi putin stock (cei cativa pe care i-am intalnit pana la punctul la care am jucat) insa deosebite in ciuda cliseelor evocate, si interactiuni interesante (si ilare) atat cu PC-ul cat si intre ele (Morte cel putin e genial).
Este genul de joc pe care il iubesc. Poti sa te plimbi prin Sigil cautand questuri si NPC-uri cu care sa vorbesti din pura placere. Am citit undeva ca in tot jocul nu exista decat DOUA personaje care TREBUIESC omorate, unul fiind chiar in primul nivel, in rest tot jocul putand fi jucat fara a te rezuma la agresiune. Si intr-adevar este mult, muuuuuult mai satisfacator sa iti convingi adversarii sa renunte la lupta cu ajutorul unor argumente bine formate. Intr-un caz memorabil ni se spune de o persoana care, in cadrul unei dezbateri cu un orator maestru, odata convins ca dintr-un anume punct de vedere el nu exista, intr-un puf de fum prompt si-a facut disparitia. Un regret ar fi ca nu se poate repeta fapta in cadrul jocului...
Aceasta ma aduce la cel mai interesant punct dintre toate: libertatea de alegere. In limita rezonabilului desigur, insa spre deosebire de alte jocuri unde un char Good este Mesia reincarnat si unul Evil este un cliseu mai mult parodie "Muhaha" decat o persoana cu adevarat oribila, in Planescape alegerile variaza de la clasicul "so-good-his-very-presence-gives-you-a-metaphysical-orgasm" la, cum au spus-o cei de pe tvtropes: "kick-the-dog-and-rape-it-too" putand sa iti faci charul sa devina un nenorocit de cel mai mare calibru fara sa devina o parodie in nici un fel, ba chiar ajungand un monstru atat de respingator incat ai toate sansele sa ajungi sa il urasti de-a dreptul (Deionarra. Serios, Deionarra! Spune tot cand afli toata povestea dar serios, Deionarra. Ajuta si faptul ca melodia ei este probabil cea mai frumoasa din tot jocul).
Cat despre poveste, numai la KotoR 2 am mai vazut asa o integrare a gameplayului in storyline, nemurirea personajului principal (mecanica clasica a RPG-urilor) fiind practic sursa TUTUROR problemelor (serios, TOT plotul este legat de asta). Sistemul de acordare a experientei in dialog facand observatii inteligente sau deductii logice (dependente in mare parte de Int si Wis) dar si alegeri corecte, la care se adauga si posibilitatea deblocarilor amintirlor din trecut este, de asemenea, absolut genial.
Singura problema pe care o are jocul este sistemul de lupta. Toti cei care au jucat jocul au observat insa destul de repede ca aceasta a fost complet intentionat, avand in vedere faptul ca jocul este mai mult un roman masiv decat un Hack&Slash gen Diablo.
Jocul acesta mananca vieti. It's a soul sucker! Este, dupa parerea mea umila, un joc complet. Te prinde, si nu iti mai da drumul, si acesta este unul dintre motivele pentru care l-am numit oribil in introducerea mea. Este oribil ca nu se va mai face niciodata un alt joc Planescape. Stiu ca exista altele foarte bune, multe fiind chiar numite de cei de dinaintea mea, dar cum eu inca nu am avut ocazi sa le joc pe acelea inca nu pot sa numesc Planescape cel mai bun joc de vreun fel. Este insa cel mai bun RPG pe care l-am jucat pana acum. Sa va fac o demonstratie: am incercat Jade Empire dupa o sesiune de Planescape si am fost uimit. Efectul a fost comparabil cu cel obtinut daca ai urma un pahar de coniac de calitate cu apa chioara de la robinet. Nu zic nimic de Jade Empire, cele doua nici nu se pot compara plot-wise, insa sunt absolut convins ca daca as fi jucat JE inainte de P:T l-as fi gasit cu mult mai interesant. Ma tem ca jocul acesta mi-ar fi distrus orice capacitate de a ma mai bucura de storylineul vreunui alt joc.
Si partea cu adevarat tragica este: nici nu am ajuns la jumatatea jocului inca. Si inca mai trebuie sa joc si un char Chaotic Evil. Este obligatoriu. Nu ma lasa onoarea daca nu distrug viata cuiva. Este atat de bun incat nu poate fi experimentat doar o data sau de doua ori. Ci de cat de multe ori cu putinta, doar sa pentru a vedea cat de complet poate sa fie. Pana acum momentul meu preferat din tot jocul il reprezinta interactiunea cu Annah cu ocazia alaturarii grupului care a fost atat de bine scrisa incat m-a lasat blestemandu-l pe Morte pentru gura aia mare a lui.
Acesta nu este un joc de recomandat altcuiva. Este un joc pe care nici un gamer, indiferent de preferinta, nu ar trebui sa il rateze. Este superb pur si simplu. Iertare daca ofensez pe cineva, daca si numai prin simpla lungime a reply-ului dar nu m-am putut abtine. Si desi sunt convins ca se vor gasi suficienti care sa imi enumere multe alte jocuri bune, chiar excelente si poate chiar superioare din punct de vedere tehnic daca nu practic, Planescape ramane totusi un joc ce trebuie experimentat. Isi are defectele sale insa calitatile sunt atat de bine exploatate incat eu pur si simplu nu le pot da atentie. Este, in practica, un roman viu. Alegerile au consecinte, uneori drastice, uneori nu.
Pentru a ilustra un pic libertatea acordata jucatorului (promit ca este ultima idee), si asta este un mic spoiler, aduc in atentie dilema lui "Adahn", un nume inventat de Nameless One atunci cand ii este cerut numele adevarat(pe care nu si-l aminteste, hence "The Nameless One", acesta fiind PC-ul). Daca alegi sa repeti minciuna de suficiente ori, o persoana numita Adahn se materializeaza in lumea jocului si il ajuta pe Nameless cu ce poate, fiind convins ca trebuie sa il gaseasca si sa il ajute cu orice pret. Apoi ramane doar sa ii explici cum a ajuns sa ia nastere pentru putina disparitie ca prin magie. Putin meta, da, dar nu inseamna ca nu e grozav.